10 medici au fost reţinuţi de DIICOT Oradea pentru eliberare de reţete fictive

Procurorii DIICOT Oradea au reţinut 12 persoane, printre care se află 10 medici şi o farmacistă, într-un dosar de fraude cu reţete fictive. Potrivit DIICOT, 6 sunt medici de familie, iar 4 sunt medici specialişti în cardiologie şi diabet pentru copii.

În luna noiembrie 2014, procurorii au efectuat 67 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Oradea şi în judeţul Bihor, la Spitalul Clinic Municipal “Dr. Gavril Curteanu” Oradea – Secţia Oncologie, mai multe farmacii şi cabinete medicale individuale ale unor medici de familie. Ancheta în acest caz vizează destructurarea unei grupări formate din 50 de persoane, specializată în evaziune fiscală, înşelăciune şi fals.

Prejudiciul în dosar este de aproximativ 700.000 euro, prin eliberarea a peste 14.000 de reţete fictive. Conform DIICOT, în perioada 2012 – 2014, membrii grupării au generat activităţi de fraudare a Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate prin creşterea artificială a cuantumului vânzărilor aferente “medicamentelor cu şi fără contribuţie personală utilizată în tratamentul ambulatoriu (TA) şi a medicamentelor şi materialelor sanitare specifice”, care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale cu scop curativ (PNS) şi implicit a sumelor raportate şi ulterior decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. AGERPRES